Vreau o țară ca afară…
Dacă vă vine să credeți, au trecut abia 81 de ani de când femeile din România au drept de vot. Abia în 1939, femeile din România au primit drept de vot la alegerile generale. Până atunci, și mult timp după, femeile nu erau considerate capabile să ia decizii importante, altele decât cele ce țin de gospodărie, și erau considerate cu mult inferioare bărbaților. Alte femei s-au luptat pentru ca noi să avem acest drept, și mulți alți oameni au luptat pentru ca noi, toți, să avem dreptul de a vota.
Știu că mulți oameni spun ”Votul meu nu contează, un singur vot nu o să schimbe nimic!”, dar cum ar fi dacă fiecare dintre noi am spune la fel. Dacă părinții tăi, familia ta, vecinii tăi, prietenii tăi și toți ceilalți membri ai societății ar gândi la fel ca tine…atunci nimeni nu ar mai vota. Și atunci, pentru ce avem nevoie de democrație? Sau vrem o țară comunistă? Unde dacă există alegeri, sunt doar de fațadă, că doar nu ai opțiuni și nici curaj ca să votezi atfel decât cum e stabilit deja.
Dacă ai încă impresia că votul tău nu e important, atunci de ce credeți că partidele astea vechi, corupte, cumpără votul bunicilor noştri și a celor necăjiți? Dacă votul ăsta chiar nu contează deloc, atunci care este motivul pentru care ăştia, corupții, se strofoacă așa? Le vorbesc frumos celor amărâți, le fac zeci de promisiuni şi îi mituiesc cu câte 50 de lei. Ba mai mult, vin şi îi iau chiar şi de acasă, cu mașina, să-i ducă la vot…toate astea doar pentru a mai ”câștiga” un vot.
Singurul mod prin care poți schimba ceva în orașul/comuna ta și în țara asta este dacă ieși la vot. Singura ta putere stă în vot, și lor le e frică de votul tău, le e frică că ai să votezi schimbarea, că ai să votezi ceva nou.
Văd atât de mulți oameni ce ies acum la proteste, în diferite țări, femei ce sunt lovite și ridicate de pe stradă, de bărbați mascați, şi totul pentru că vor să schimbe ceva în țara lor și pentru că vor alegeri cinstite, nefalsificate. Noi nu suntem acolo acum, stăm mult mai bine (deocamdată). Tot ce noi trebuie să facem, este să ne folosim dreptul liber de a vota. Dacă stăm în casă și ne plângem de actuala conducere și de faptul că lucrurile nu merg bine în țara asta, nu vom schimba nimic.
Democrația are nevoie de oameni activi, ce își folosesc vocea și își cer drepturile. Poți vota cu cine vrei tu, dar important e să votezi! Dacă tu nu votezi pentru interesele tale, pe cine lași să decidă pentru tine? Citeam undeva, din păcate nu-mi amintesc unde, dar mi-a rămas în mine fraza asta: ”Viitorul țării nu îl decid toți locuitorii unei țări, ci doar cei ce votează.”
Dacă vrei un sistem de educație mai bun, drumuri pe care să nu-ți distrugi mașina și pe care să nu îmbătrâneşti până ajungi la destinație, dacă vrei aer respirabil în oraşul tău, salarii mai bune, taxe corecte, proceduri mai simple când ai nevoie de ceva acte, sau un sistem de sănătate mai bun, cu spitale dezinfectate corect, în care dacă intri cu o boală, nu ieși cu trei, atunci mergi şi votează.
Prin votul tău, transmiți un mesaj despre ce fel de Românie vrei. Şi chiar dacă nu iese cine ai vrut tu, tu ți-ai făcut vocea auzită și ai oferit un vot pentru schimbare, chiar dacă schimbarea asta nu se întâmplă exact când ai vrut tu. Poate acum, tu și alți, ați făcut doar fundația pentru schimbare, și în anii următori veți construi restul, dar important e că ați făcut ceva.
Cât despre riscul de a lua coronavirus, eu zic să te protejezi la fel cum o faci de fiecare dată când mergi în spații închise.
Dacă te răzvrătești și spui “Nu ies nici de ciudă la vot, pentru ce?”, atunci ce crezi că o să se întâmple, cine crezi că o să aibă de câștigat şi cine crezi că are de pierdut?
Ai impresia că dacă tu nu mergi la vot, nu decizi deloc pentru viitorul tău? Într-un mod sau altul, până și neprezentarea ta la vot tot înclină balanța.
Au fost alegeri când doar câteva voturi au făcut diferența!
Gândeşte-te că deciziile ce se iau la fiecare alegeri, îți vor influența viața pentru mulți ani de-acum încolo, ție şi generațiilor viitoare.
Şi pentru cei ca mine, ce sunt plecați prin alte țări, dar visează să se întoarcă acasă într-o zi, sunați-vă familia şi prietenii de acasă şi convingeți-i să iasă la vot, vorbiți cu ei să aleagă schimbare, oameni noi, nu aceleaşi partide vechi, corupte, ce nu au făcut nimic bun. Asta ca să ne putem întoarece şi noi acasă.
E un privilegiu să ai opțiunea de a vota, nu uita asta!
*Eu ți-aș recomanda să nu mai votezi cu aceeaşi persoană. Fă asta doar dacă ești mulțumit de orașul/comuna ta. Dacă locuiești într-un oraș de care nu ești mulțumit, unde aerul e aproape irespirabil, dumuri proaste, taxe mari, și nu multe s-au făcut de când actualul primar a fost ales, nu fă greșeala să alegi aceeași persoană, doar pentru că ți se pare ție simpatic/simpatică.
Dă șansa unei alte persoane, unui alt partid, poate o să schimbe ceva, poate o să facă ceva pentru tine.
Nu vota aceeiași oameni, în speranța că vor face ceva de acum înainte…au avut șansa să facă ceva, și nu au făcut.
(Featured image: Photo by Jungwoo Hong on Unsplash)