Primarul ce își umilește, terorizează și filmează fiica, ca să o facă ”fată cuminte”
Am plâns în hohote, după ce am văzut filmarea cu primarul acela ce îşi umileşte/terorizează copilul. Plâng şi acum, când scriu articolul. Nu e prima dată când văd o astfel de filmare, dar cred că m-am săturat să tot văd copii abuzați.
Am plâns în hohote, pentru că-i auzeam frica din voce şi simțeam că ceva se rupe în mine, cu fiecare cuvânt pe care ea îl repeta mecanic. Bestia de tată a pus-o la perete, dezbrăcată, şi îi ordona să repete: “nu mai sunt obraznică și nu mai supăr pe mama și tata”, “sunt cea mai obraznică fată din hotelul ăsta”, “mă fac fată cuminte”.
Am plâng, simțindu-mă neputincioasă, ca de fiecare dată când văd astfel de cazuri, cu copii abuzați, cu copii cărora le sunt tăiate aripile, bucată cu bucată. Mi-aş dori să-i pot lua din mediul ăla plin de teroare. Mi-aş dori să-i strâng în brațe şi să le spun cât sunt de minunați, cât sunt de frumoşi şi cât sunt de speciali. Mi-aş dori să le pot spune că nu, nu sunteți răi sau obraznici, ci sunteți copii. Sunteți exact cum trebuie să fiți!
Un copil liber şi fericit trebuie să se joace, trebuie să experimenteze, trebuie să mai facă şi năzbâtii, pentru că asta trebuie să facă un copil, să se joace. Nu trebuie să respecte fiecare regulă, impusă de societatea asta bolnavă, fiecare regulă gândită de părinți ce au fost la rândul lor abuzați şi crescuți în felul acesta.
Nu vreau doar copii cuminți în jurul meu, copii obedienți, ce ascultă, ca în armată, indicațiile părinților. Nu mai vreau ca “copiii cuminți” să fie standardul nostru. Vreau copii fericiți, liberi! Liberi să îşi facă propriile alegeri, liberi să experimenteze. Vreau copii ce mai sparg lucruri prin casă, ce dansează liberi, nu copii ce îşi controlează fiecare mişcare, de frică să nu dărâme ceva. Vreau copii ce se cațără, copii ce-şi murdăresc hainele, copii ce se mai prostesc și copii ce râd în hohote.
Vreau chiar şi copii ce mai urlă prin magazine…pentru că e normal, e normal să urle, că doar au sentimente şi au şi ei zile proaste, şi e dreptul lor să aibă zile proaste. Şi noi, adulții, le avem. Şi poate că plângem pe ascuns, atunci când avem o zi/săptămână mai proastă. Sau poate că nu, poate că ne reprimăm sentimentele şi mergem mai departe. Dar ei sunt mici, şi simt totul, chiar mai intens decât noi, şi trebuie să le dăm şi lor dreptul de a avea zile proaste.
Vă rog să vă lasăți copilaşi să fie liberi, nu-i mai pedepsiți, doar pentru că sunt copii. Nu mai tot încercați să-i transformați în adulți supuşi. Nu-i abuzați fizic şi nici verbal, că e groaznic, e oribil!
Încercați să vă puneți în locul lor, să vedeți lumea prin ochii lor puțin. Asta nu e educație, educația cu frică nu e educație! Nici un copil nu merită să fie lovit, să fie umilit!
Cât despre bestia aia de om ce şi-a abuzat copilul, mi-aş dori, poate mai mult ca niciodată, să fim o țară civilizată… una din țările alea ce i-ar lua copilul fără ezitare, pentru că ăsta nu e un tată, ci e un pericol pentru minunea aia de copil.