04/11/2020

Povestea câinilor mei, adunați de pe stradă

Am văzut ieri o poză cu un câine piele şi os, în Oradea, şi m-a durut sufletul. Tot citind printre comentarii, am văzut că bietul suflet se plimba de câteva luni prin zona aia. A fost prins de nişte oameni cu suflet mare şi dus la veterinar. Acum, prin donații, o să înceapă recuperarea lui şi sper ca pe viitor să fie adoptat şi iubit!

Poza cu cățelul acesta m-a dus cu gândul la câinii mei şi m-am gândit să vă povestesc câte ceva despre cum au ajuns fiecare dintre ei în casa noastră.

Primul nostru câine l-a adus mama, atunci când maşina din fața ei a dat peste un câine al străzii şi a mers mai departe, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Mama a oprit rapid maşina şi s-a dus să caute câinele prin şanț, ghidată de urletele lui de durere. L-a dus la veterinar, i-au tratat rănile şi operat piciorul rănit. A adus-o acasă, cu gândul că o ține până se reface, dar încet, încet, ne-am îndrăgostit de ea şi ea de noi, pentru că, deşi câine al străzii, obişnuit cu libertate totală, nu mai fugea de lângă tine nici dacă uşa de la stradă era larg deschidă (bine, alți o iau la goană, dacă nu sunt obişnuiți cu locul). Ea ştia că asta e casa ei acum şi se bucura din plin de ea! Roxy a murit anul trecut, de bătrânețe. A fost o minune de câine!

Următorul a fost Paco, bătrânelul nostru drag. Paco a fost câinele iubit al unui bătrân. Când domnul s-a stins din viață, familia lui l-au aruncat pe Paco în stradă. A stat, bietul de el, săptămâni întregi, lipit de poartă, în speranța că cineva o să-l lase să intre în căsuța lui. Am aflat lucrurile astea după ceva timp, în încercarea de a-i găsi stăpânii. Când i-am aflat povestea tristă, nici măcar nu am mai încercat să-i găsim o familie, de frică că nimeni nu o să-l iubească cum merită el să fie iubit, şi cum noi îl iubeam deja.

Paco e un bătrânel micuț şi adorabil, dar agresiv cu ceilalți câini. Marea noastră frică, atunci când mai aduceam câini în casa noastră, era Paco, ce sărea direct la bătaie, chiar dacă ceilalți câini erau şi de trei ori mai mari ca el. Dar cu multă răbdare şi iubire, Paco îi accepta, încet, pe toți. Pe cei pe care îi avem acum, nici măcar nu-i mai mârâie, chiar şi atunci când îl deranjează. Circula mai demult o poză cu o pisică care se privea în oglindă şi vedea un leu. Aşa e Paco al nostru, o piticanie de cățel ce se crede lup.

Puşa, bichonul nostru gălăgioas, a ajuns la noi atunci când mama unui prieten s-a îmbolnăvit de cancer şi nu a mai putut avea grijă de ea.

Următorii doi au fost câini de rasă, ce au venit de la prieteni care s-au mutat în străinătate şi aveau de gând să-i ducă la adăpost, sau care au spus că îi lasă la noi doar o perioadă scurtă.

Nu am plănuit să avem 5 câini (acum mai avem 4), dar de fiecare dată când un câine ne-a ieşit în cale, ne-a fost prea milă să-l abandonăm. Şi vă pot spune acum, având atât câini de rasă, cât şi bătrânei adoptați, că nu există nici o diferență între un câine cumpărat şi unul adoptat, sau între unul de rasă şi unul de pe stradă. Ambii sunt disperați să-i iubeşti şi sunt înzestrați cu iubire infinită pentru cei din jur. La fel ca oamenii, şi ei au personalitatea lor. Unii sunt tăcuți şi liniştiți (de obicei bătrâneii), alții nu stau liniştiți o secundă şi latră toată ziua (Puşa), dar toți, absolut toți sunt izvoare de iubire.

Bonus, avem şi o pisică, Marty.

Tot adunată de pe stradă e şi ea, de Maya, fetița soră-mii.

Mesajul meu pentru tine, dacă cochetezi cu ideea de a-ți lua un câine sau o pisică e: “Adoptă, nu cumpăra!”. Un câine adoptat, indiferent de rasă, îți oferă la fel de multă iubire ca un bichon, husky sau orice altă rasă. De cele mai multe ori, oamenii de la care cumpărați câini, îi țin în condiții mizerabile şi scot pui pe bandă rulantă. Femelele sunt văzute doar ca maşinării de produs pui şi atât! Nu mă credeți pe cuvânt, căutați articole şi reportaje despre traficul cu animalele de companie.

Haide să nu ne mai luăm câinii doar după criteriul înfățişării, că asta contează cel mai puțin. Adăposturile de câini au mii de suflete ce te aşteaptă. Unii sunt de talie mică, dacă asta cauți, alții sunt mari şi blânzi. De asemenea, te rog, nu-i ține în lanț. Ție ți-ar place să fii toată ziua legat? Să nu poți să alergi, să fii tot prizonier. Nu trebuie neaparat să-i ții în casă (deşi unele rase mai mici chiar nu sunt adaptate pentru a fi ținute afară), dar fă-le o cuşcă izolată bine. Iar dacă nu îți plac animalele, nu eşti în stare să ai grijă de ele, te rog eu, nu-ți lua animale! Dar dacă vrei să adaugi o sursă pură de iubire în familia ta, atunci vizitează adăposturile de câini, nu vei fi dezamăgit!