ÎNDRĂGOSTITĂ DE TOAMNĂ

ÎNDRĂGOSTITĂ DE TOAMNĂ
 
 
 
Ador toamna! 🍁 Ador aerul de toamnă, ador natura, îmbrăcată în culorile acestui anotimp magic şi sunetul frunzelor, atunci când calci cu pantofii pe ele. 🍁🍂 Când eram mică, îmi plăcea să sar pe grămăzile de frunze adunate pe lângă copaci şi să le arunc în aer.
 
Aici, în Irlanda, e foarte comun să ai şemineu în casă, şi cum s-a mai răcit puțin vremea, cred că unii au început să-şi facă foc în şemineu, pentru că seara, când ies la plimbare, simt vântul acela rece, combinat cu mirosul de fum, ce mă duce direct cu gândul la sat. În câteva secunde, sunt deja cu gândul la bunici şi la copilărie, şi-mi dă aşa o stare de bine, de mă trezesc zâmbind de una singură pe stradă. Exact mirosul ăsta îl simțeai iarna pe toate ulițele din sat.
Cred că lucrurile astea începi să le observi, ceva mai tare, atunci când ești departe de casă, și dorul de casă începe să-și facă simțită prezența.
 
 
 
 
Bine, ca să fiu sinceră, toată iubirea asta a mea pentru toamnă, nu durează foarte mult. Odată ce începe frigul mai serios şi ne apropiem de iarnă, plâng în hohote, tot visând la vară. Deci, mai corect ar fi să spun că iubesc începutul de toamnă.
 
Care este anotimpul vostru preferat? 😁


Leave a Reply