Felicitări cu flori, făcute de copii

Felicitări cu flori, făcute de copii
La începutul pandemiei, când numărul de cazuri era mare aici şi măsurile luate de autorități erau mai stricte (măsuri foarte bune dealtfel!), mulţi copii nu şi-au putut invita prietenii de la şcoală pentru a-şi sărbători ziua de naştere şi erau trişti din cauza asta, în special pentru că începeau deja să simtă lipsa altor copii.
 
La şcoala fetiței de care am grijă, o parte din părinți au vorbit şi au decis ca atunci când e ziua unuia dintre copii, colegii de la şcoală vor merge la casa sărbătoritului şi îi vor lăsa un mic cadou la usă + o felicitare, şi îi spuneau copilului “la mulți ani”, de dincolo de gard.
 
Aşa am făcut şi noi, când colega fetiței mai mari îşi sărbătorea ziua de naştere. Am făcut felicitările de mai jos şi am mers într-o plimbare până la casa ei (în Irlanda, aveam voie să ne plimbăm, la 2 km de casă, şi cu condiția de a ține distanța de 2 metri, între tine şi alți trecători).
 
 
Un gest atât de simplu, aducea atâta bucurie copilaşilor.
 
Aveam nevoie doar de o felicitare, dar fetelor le-a plăcut mult cum a ieşit felicitarea noastră cu flori şi au făcut câte una pentru bunici, părinți, prieteni. 😁🌺🌸🌹


Leave a Reply