Bună! Bine ai venit pe pagina mea. Haide să mă prezint puțin.
Eu sunt Diana Breb, născută în Oradea şi crescută între oraş şi satul bunicilor. O mare parte din copilăria mea, până pe la 14 ani, am petrecut-o în sat, la bunici, de unde plecam doar pentru că eram nevoită, iar plecarea era mereu însoțită de hohote de plâns.
Am absolvit Facultatea de Jurnalism, venită de la un liceu cu profil tehnic, care nu avea nici cea mai mică legătură cu scrisul, dar unde am trăit una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea.
Şi în liceu, şi-n facultate, am aterizat fără să ştiu exact ce vreau de la viitor. Sincer, nici acum nu pot să zic că acum am foarte multă claritate la capitolul ăsta.
Pe Vlad, soțul meu, l-am cunoscut pe la 15 ani şi a fost cea mai importantă întâlnire pe care am avut-o cu cineva. Suntem prieteni buni, înainte de toate.
Acum am 28 de ani, lucrez cu copii şi locuiesc în Irlanda, ce mi-e casă deja de 6 ani şi de unde tot plănuiesc să plec, dar numai nu-mi iese. Sper totuşi ca anul ăsta să fie ultimul meu an aici.
Sunt prietenoasă şi iubesc oamenii, însă nu sunt unul dintre oamenii aceia care ştiu intra în discuție cu oricine. Pot părea chiar ciudată, în stângăcia mea de a purta o conversație cu un necunoscut. Sunt înzecit mai bună la a-mi exprima gândurile în scris!
Sunt susținătoare a drepturilor omul şi cred în egalitatea în drepturi! Cred că fiecare ar trebui să fie liber să facă ceea ce îl face fericit, atâta timp cât nu încalcă libertatea altei persoane. Nu judec oamenii după culoarea pielii, rasă sau orientare sexuală. Îmi pasă doar cum ești tu ca om, cum mă tratezi și cum îi tratezi pe cei din jurul tău.
Ce iubesc:
• Îmi iubesc familia şi sunt foarte apropiată de mama, pe care o consider o prietenă bună şi căreia îi povestesc totul.
• Ador animalele, de la cele mai mici, la cele mai mari, şi plâng de câte ori văd un animal abuzat sau nefericit. Îmi ador cățeii adunați de pe stradă, și recomand tuturor să adopte animale, nu să cumpere.
• Iubesc oamenii empatici!
• Iubesc copiii! Am descoperit asta după ce am început să lucrez ca bonă. Cred din suflet că toți copiii sunt minunați, toți! Iar cei ce par mai dificili, eu cred doar că sunt neînțeleși sau plictisiți.
Blogul l-am creat pentru că am vrut un loc al meu unde să scriu, simplu! Mă joc de mult cu scrisul, încă din şcoala generală, când încercam să compun tot felul de povești, cântece sau poezii. Nu ştiam cum să scriu şi nici nu aveam deloc încredere să explorez prea mult pe partea asta. Nici acum nu sunt expertă, ştiu doar că scrisul îmi aduce plăcere și mă bucur că mi-am făcut curaj să-mi expun ideile.
În Decembrie 2019, la câteva zile după ce mi-am deschis pagina de Facebook Jurnalul unei dădace, eram cu prichindeii de care am grijă la bibliotecă, când mi-a venit ideea să creez, pe pagina mea, o zi pe săptămână când am să postez un articol educaţional, cu informații simple. Am numit-o Joia Educațională şi a prins foarte bine. Am învățat că oamenii sunt dornici să învețe sau să-și reîmprospăteze unele informații, ca mai apoi să le ducă mai departe copiilor, nepoților sau elevilor, și asta mi-a adus multă bucurie. Am primit o mulțime de mesaje minunate care m-au ajutat și ambiționat să continui proiectul acesta educativ.
Blogul e încă la început şi va fi locul unde am să postez gânduri, amintiri, jurnale de călătorie, informații educaționale, articole despre egalitatea în drepturi, despre homofobie, misoginism, sau despre câinii mei…despre toate, fără vreo ordine anume, şi probabil cu pauze lungi când nu am să scriu nimic, că aşa sunt eu, nu foarte organizată şi cam leneşă.
M-am gândit să mă descriu puțin, pentru cei ce mă citesc. Sper să vă fiu de ajutor, să vă amuz, atunci când e cazul, şi sper să mă citiți cu drag. ♥