Abuzul fizic și emoțional al copilului

                                                                         Photo by Jackson Simmer on Unsplash                   

Nu e acceptabil, indiferent de situație, să corectezi fizic un copil. Nu e acceptabil nici să-i jigneşti, să urli sau să-i critici mereu. Cuvintele pot fi la fel de dăunătoare ca abuzul fizic! Chiar dacă nu-l loveşti, însă urli toată ziua la copil, tot abuz e! Ție ți-ar plăcea să vină cineva să te lovească la fund, atunci când faci ceva greşit sau să urle toată ziua la tine? Să se pună şeful să te tragă de urechi, atunci când îți tot explică ceva şi nu înțelegi sau atunci când greşeşti. E stupid, nu? De ce ar fi diferit în cazul copiilor? Pentru că sunt lipsiți de apărare?

Bunicii, părinții noştri, au avut, oarecum, o scuză. Pentru că mulți nu ştiau altfel, aşa făcea mai toată lumea din jurul lor. Nu aveau resursele sau educația să facă altfel. Dar tu, cu toată informația pe care o avem astăzi, dacă te decizi spre calea aceasta de “educare” a copilului, nu ai o scuză. Înseamnă doar că nu eşti dispus să încerci suficient.

Poate că nu par atât de evidente problemele unui copil abuzat fizic sau emoțional, cu câte o palmă, două sau cu critici permanente şi tonul ridicat mereu. Poate urmările nu se văd la fel de rapid, ca în cazurile mai grave, dar bucăți din el şi creierul lui sunt schimbate, de câte ori e abuzat verbal sau fizic sau e tratat altfel decât prin înțelegere şi respect. Cu fiecare ton şi comportment necorespunzător al tău, ciupeşti din el.

E greu cu copiii, adevărat! Nu o dată se întâmplă să îți vină să urli, să explodezi, dar cu cât înveți mai mult să îți controlezi nervii, cu atât devine mai uşor. Trebuie doar să realizezi că nu ei sunt problema şi să vrei să-ți schimbi comportamentul.

Educație cu frica nu e educație! Şi e groaznic, oribil, pentru un copil, să fie crescut altfel decât prin iubire, multă răbdare şi înțelegere. Pentru un copil, părinții/bunicii sunt lumina ochilor lui. Cum vor creşte copiii ăştia, când oamenii pe care îi iubesc cel mai mult, îi învață că frica şi iubirea merg mână în mână? De ce ți-ar zice pe viitor dacă e abuzat de cineva? Când tu l-ai învățat, acasă, că şi cei ce te iubesc te pot răni. Abuzul emoțional durează mult timp după ce durerea sau rănile s-au vindecat!

Mulți spun: “Şi noi am fost bătuți şi uite că bine am ajuns!”. Serios? Dacă ai ajuns să priveşti abuzul ca pe ceva normal, foarte bine nu ai ajuns. Dacă ai ajuns, cât de cât ok, e în pofida faptului că ai fost bătut şi nu datorită bătăilor. Nu ai de unde să ştii cum ar fi arătat viața ta, dacă ai fi fost crescut doar cu blândețe. Poate că acum ai probleme cu stima de sine, suferi de anxietate, ai probleme în a fi un partener bun sau la a-ți alege un partener potrivit. Poate ai probleme cu somnul, depresie, probleme de concentrare sau de învățare etc. Toate acestea pot fi din cauza faptului că nu ai fost crescut aşa cum fiecare copil ar trebui…prin comunicare, rutină, blândețe, iubire şi fără abuzuri.

Sunt acum sute de studii, făcute pe sute de mii de copii abuzați fizic sau emoțional. Toate acestea spun clar, în unanimitate, că astfel de obiceiuri nu aduc nici măcar un beneficiu copilului, din contră. E stupid să crezi că abuzând un copil îi aduci vreun beneficiu. Te descarci tu, abuzându-l pe el, atât! Copiii nu devin mai cuminți, mai buni, pentru că-i bați sau pentru că îi critici şi le spui cât de groaznici, cât de răi sunt. Poate că pe moment tac, de frică, sau pentru că nu înţeleg de ce îi tratezi astfel, dar asta nu e disciplină! Cum te-ai simți tu, să fii într-o relație în care cineva să urle permanent la tine sau să te lovească? Şi să n-ai opțiunea să pleci, atunci când eşti tratat astfel. Acum gândeşte-te cum se simte copilul ăla, ce e tratat în felul ăsta şi nu are o altă opțiune, în afară de a accepta. Cătă furie şi tristețe se adună acolo? Şi apoi ai pretenția de la el şi te aştepți să ajungă un adult fericit şi bun.