După cum ştiți, diferite țări au diferite fusuri orare.
De exemplu, în momentul în care eu scriu articolul acesta, la mine în Dublin (Irlanda) e ora 17:00, în timp ce în România e ora 19:00, iar în Las Vegas (SUA) e ora 09:00 dimineața.
Pământul se roteşte în jurul axei sale. În 24 de ore, Pământul face o rotație completă (360°).
Pe măsură ce Pământul se roteşte, diferite părți ale planetei noastre primesc lumină de la Soare, în timp ce altele sunt în întuneric. Deoarece diferite țări au ziua şi noaptea în momente diferite, avem nevoie de mai multe fusuri orare.
Folosindu-se de această informație, la sfârşitul anilor 1800, mai mulți oamenii de ştiință au împărțit Pământul în 24 de zone/fusuri orare.
Înainte de 1800, nu conta prea mult dacă fiecare oraş avea ora sa locală, calculată în funcție de poziția Soarelui pe cer. Ora exactă nu era atât de importantă, atunci când oamenii mergeau pe jos, cu calul sau cu barca. Se mişcau prea încet ca să facă o diferență.
Lucrurile au început să se schimbe odată cu apariția trenurilor. Când oamenii au început să călătorească rapid, dintr-un oraş în altul, era derutant să tot ghiceşti ora locală a oraşului în care eşti acum şi era greu să ajungi la timp undeva. Aşa că, pentru un mers al trenurilor mai coerent, țările au început să-şi seteze propriile fusuri orare şi mai apoi au adoptat forma universală pentru măsurarea timpul, pornind de la observatorul din Greenwich (Londra) ca şi punct de plecare pentru măsurătoare.
~ Joia Educațională ~Pentru că mâine sărbătorim Ziua Națională a României, m-am gândit să scriu, pe scurt, despre țara noastră frumoasă.🌍 România se află pe continentul numit Europa. Unul din cele 7 continente. • 🇷🇴 Câți oameni trăiesc în România Populația rezidentă a României este de 19.4 milioane, potrivit Institutului Național de Statistică. • 🇷🇴 Capitala țării Capitala şi cel mai mare oraş din România este Bucureşti. Cu peste 2.1 milioane de locuitori, Bucureştiul este, de departe, cel mai populat oraş din România. • 🇷🇴 Vecinii noştri Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia sunt cele 5 țări ce înconjoară România, împreună cu Marea Neagră. • 🇷🇴 Câte județe avem Țara noastră este împărțită în 41 de județe + municipiul Bucureşti. • 🇷🇴 Steagul României Steagul țării noastre este format din 3 culori. Pornind de la lance, avem albastru, galben şi roşu. • 🇷🇴 Ce sărbătorim la 1 Decembrie? În urmă cu 100 şi ceva de ani, harta țării noastre arăta diferit decât cum o ştim noi astăzi. La 1 Decembrie 1918 s-a votat, la Alba Iulia, unirea Transilvaniei cu România, asta după ce anterior, în martie/aprilie 1918 a avut loc unirea cu Basarabia şi în noiembrie 1918 unirea cu provincia Bucovina. Unirea cu Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş a fost astfel actul final al acestei uniri mult visate. Visul era o Românie Mare, care să unească toți românii din aceste provincii într-o singură țară. Peste 100.000 de oameni s-au adunat atunci la Alba Iulia, pentru a susține şi vota Marea Unire. • ⛰ Cel mai înalt vârf muntos Vârful Moldoveanu din Munții Făgăraşului este cel mai înalt din România şi măsoară 2.544 de metri. • 🇷🇴 Delta Dunării Unul dintre cele mai minunate locuri din România, un adevărat paradis, cu peisaje unice şi mii de specii minunate de plante şi animale. Delta Dunării găzduieşte anual câteva milioane de păsări. Copiez aici o bucată dintr-un articol de pe site-ul Asociatiei Salvați Flora şi Fauna Deltei Dunării: "Este ecosistemul cu cele mai multe specii de păsări din Europa, pe timpul verii întâlnindu-se aici peste 320 de specii, dintre care 166 cuibăresc în deltă, iar 159 sunt migratoare. Pe timp de iarnă, peste 1 milion de gâște sălbatice, lebede, lișițe și rațe poposesc între stufuri. Delta Dunării găzduieste peste 1.830 de specii de copaci și plante și peste 2.440 de specii de insecte." • 🇷🇴 Cât de mare e România Ca suprafață, România este pe locul 64 în lume şi pe locul 12 în Europa, potrivit Worldometers.Citeşte mai multe articole educaționale pe pagina mea: www.jurnaluluneidadace.ro (despre sistemul solar, planeta Pământ, despre elefanți, lei etc.) Surse: 1.https://insse.ro/cms/ro/content/rom%C3%A2nia-%C3%AEn-cifre-breviar-statistic-32.https://www.worldometers.info/geography/largest-countries-in-the-world/3.http://sosdelta.ro/de-ce-este-delta-dunarii-un-loc-unic/ Vă aştept joia viitoare, cu un alt subiect educațional. #joiaeducationala#educatie#1decembrie#despreromania #mareaunire #culturagenerala... See MoreSee Less